ENEL

Enel este o companie energetică multinațională, jucând un rol important pe piața de electricitate și gaze naturale din lume, concentrându-se în special în Europa și America Latină. Grupul Enel activează în peste 30 de țări de pe patru continente, are o capacitate instalată netă de circa 90 GW, generează electricitate și gaz printr-o rețea ce acoperă circa 1,9 milioane km. Cu cei 61 de milioane de consumatori în toată lumea, Enel deține cea mai mare bază de clienți comparativ cu societățile europene din acest sector și este printre cele mai mari companii de electricitate de pe continent în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA raportat.

 

Prezentă pe piața din România încă din 2005, Enel este, în acest moment, cel mai mare investitor privat în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției si furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile. Enel are peste 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 2,8 milioane de clienți din trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind aproape o treime din piața locală de distribuție. Enel continuă dezvoltarea unui program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, modernizarea rețelei și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.

CONTACT

Trimite întrebarea ta către Romanian Business Leaders prin intermediul acestui formular:

Trimitere

All rights reserved ©RBLS 2017.
Site realizat de IN MOTION MEDIA

Log in with your credentials

Forgot your details?