Cum va arata lumea in 2015?

Cum va arata lumea in 2015_

World Economic Forum (WEF), o institutie internationala a carei misiune este o lume mai buna, printr-o cooperare de tip public-privat, a identificat care vor fi cele zece tendinte ale lumii in 2015, in urma studiului „Global Agenda” efectuat in principalele zone ale globului – Europa, Asia, America de Nord, America Latina, Orientul Mijlociu si Africa.

Acest studiu, care face o prognoza a principalelor probleme sociale, economice si politice aflate in orizontul nostru colectiv, pune in fruntea listei inrautatirea inegalitatii veniturilor. „In timp ce populatia instarita va continua sa acumuleze averi intr-un ritm record, clasa mijlocie se zbate”, este observatia lui Al Gore, fostul Vice-Presedinte al Statelor Unite ale Americii (1993-2001). Iata un exemplu din SUA: astazi, varful de 1% din populatie primeste un sfert din venitul SUA. In ultimii 25 de ani, venitul mediu al celor aflati in fruntea piramidei sociale (0,1%) a crescut de 20 de ori comparativ cu venitul cetateanului obisnuit.

Anul trecut, aceasta tendinta s-a aflat pe locul al doilea in prognoze, insa acum urca pe primul loc.

O alta tema care s-a regasit in raportul trecut si care avanseaza acum pe locul al doilea este cresterea somajului. Economiile cresc, dar nu acelasi lucru se intampla cu numarul de locuri de munca disponibile.

Pentru multi dintre noi, comenteaza Gore pentru WEF, „situatia este urgenta”, iar nemultumirea oamenilor la raspunsul pe care il dau guvernele se reflecta in doua tendinte subsecvente – „Lipsa Leadership-ului” si „Slabirea democratiei reprezentative”, amandoua indicand „o ruptura tulburatoare” intre mase si cei care conduc (autoritati).

Al treilea lucru care se va regasi in orizontul nostru in 2015 va fi cresterea preocuparii pentru siguranta, pe fondul focarelor de tensiune care ameninta stabilitatea statelor si a cetatenilor ei – de la reactivarea violentei in Gaza, la interventia Rusiei in Ucraina si revolta statului islamic.

Mai jos gasiti listate cele zece provocari majore la nivel mondial, in 2015:

  1. Adancirea inechitatii veniturilor
  2. Cresterea accentuata a somajului
  3. Lipsa de leadership
  4. Intensificarea competitiei geostrategice
  5. Slabirea democratiei reprezentative
  6. Cresterea poluarii in zonele in curs de dezvoltare
  7. Amplificarea aparitiei unor evenimente climatice severe
  8. Intensificarea nationalismului
  9. Criza apei

10. Cresterea importantei sanatatii in economie

Raportul Global Agenda 2015 este disponibil aici. Tendintele globale au fost identificate prin metoda Delphi. Anul acesta, WEF a colectat 1.767 de raspunsuri din zonele strategice ale lumii. Metodologia, pe larg, o puteti citi aici.

In luna februarie 2015, Romanian Business Leaders Summit (RBLS) va integra principalele teme de pe agenda WEF atat in dezbateri, cat si in sesiunile de lucru, unde se propun proiecte pentru cele trei directii de actiune ale comunitatii RBL: Antreprenoriat, Educatie si Buna Guvernare.

Meniu